Astăzi voiam să scriu despre Sergiu Nicolaescu, chit că nu l-am citit, ăăă... ăsta, ascultat, să-mi măresc traficul, dar am intrat pe blogul Cameliei Săpoiu, unde am dat peste un articol interesant despre diverse tipoligii la elevi. Tema m-a captivat într-aşa măsură că am uitat de Sergiu şi de Nicolaescu şi m-am trezit din nou pe băncile şcolii. Au trecut ceva ani de atunci, dar mergând pe ideea că toate-s vechi şi nouă toate, m-am gândit să-mi deapăn amintirile în scris. Aşadar, con permiso...
Sunt acei elevi care numai cu numele sunt elevi, numai cu fizicul sunt prezenţi şi numai obligaţi vin la şcoală. Dacă s-ar putea şi-ar petrece timpul în altă parte, nemaiîncurcând profesorul şi colegii care vor să înveţe, timpul lor este folosit în cu totul alte scopuri decât o cere spiritul şcolii, de aici şi denumirea. Au caracteristica ciudată că din punctul lor de vedere toţi ceilalţi sunt pierde-vară, folosindu-şi orele petrecute în clasă pentru... a învăţa.
Este acel elev care permanent ştie, dar nu pentru că ar avea o minte sclipitoare, sau pentru că ar fi pe fază, sau pentru că ar avea baftă, ci pentru că... îşi petrece tot timpul învăţând. Ca urmare relaţiile lui sociale au de suferit, tocilarul neputând să se impună sau să se integreze armonios într-un grup social. Nu-i clar dacă această carenţă de sociabilitate survine în urma lipsei de timp sau dacă, din contră, neputându-se integra social, el îşi canalizează toată energia în scopul asimilării de informaţii. Persoană cu vână, de mult ori tocilarul este de sex feminin şi nu are iubit. Pe viitor poate ajunge în funcţii de conducere la diverse instituţii.
În această categorie sunt incluşi majoritatea elevilor de la mijloc în sus, care cât de cât aspiră să înveţe, fiind interesaţi dacă nu să aprofundeze un domeniu de studiu, cel puţin să ia o medie satisfăcătoare şi să acceadă la formele superioare de învăţământ. Fiind categoria, sperăm, cea mai reprezentată, nu are rost să insistăm prea mult asupra ei.
Atunci când toţi vor să fugă de la ultima oră, există conform legilor lui Murphy o singură persoană care vrea să rămână în clasă. Că nu-i frumos să fugi de la ore şi că te pune absent. Atunci când toată lumea spune că ieri a fost banchetul, aceeaşi persoană va afirma că ea s-a pregătit şi vrea să dea lucrare. Permanent cu 10+ la purtare, având multe în comun cu tocilarul şi elevul model, Gică-contra le va scoate mulţi peri albi colegilor lui. În compensaţie va fi principala ţintă a glumelor şi ironiilor acestora. Dar lui nici că-i pasă...
Sau perfecţionistele. Că-s mai multe. Le recunoşti după faptul că citesc acasă lecţia de nşpe ori, şi pe orizontală, şi pe verticală, şi pe diagonală, o conspectează, se ascultă singure, după care în pauza dinaintea lucrării le vezi cu cartea în mână, declamând: "Nu ştiu nimic!" Nu iau niciodată sub 9, în marea majoritate a cazurilor iau 10.
Afirmaţiile lor nu sunt întru totul nejustificate. De obicei, omul atunci când nu ştie nimic are impresia că ştie totul, iar pe măsură ce acumulează informaţii îşi dă seama cât de puţin ştie de fapt. Având în vedere şi dificultatea de sinteză oarecum specifică fetelor (şi deci lipsa de obiectivitate în ce priveşte auto-evaluarea) rezultă că perfecţionista este printre cele mai valoroase tipologii.
Nu există materie care să-i displacă. Exceptând poate sportul şi filosofia, deşi la ultima se descurcă. Anul trecut a fost olimpic la chimie, anul ăsta merge la cenaclul de română iar pentru la anul se gândeşte să dea la Facultatea de Informatică. Că-i de viitor. Are 10 pe linie, primeşte cheia liceului şi e dat exemplu de toţi profesorii.
În substrat e un ipocrit. Desigur, el nu ştie asta, nefiind ipocrit în relaţiile cu ceilalţi ci în relaţia cu el însuşi. Confundat de către pierde-vară cu tocilarul, se deosebeşte de acesta prin faptul că se foloseşte nu doar de memorie ci şi de inteligenţă. Confundat de către aspiranţi cu geniul, se deosebeşte de el pentru că încă nu şi-a identificat o pasiune.
Tipologia poate fi prezentă şi la fete dar în cazul lor ipocrizia este mai mică, fetele fiind nativ înzestrate pentru multi-tasking.
Este octava inferioară a tocilarului (care la rândul lui e octava inferioară a elevului model, care la rândul lui e octava inferioară a geniului). Dacă tocilarul îşi doreşte mult să ia notă mare, victorpontistul îşi doreşte mult să treacă clasa. Copiind. Ceea ce n-ar trebui să fie aşa de greu, întreaga matematică spre exemplu stă sub semnul copierii după cum se vede mai jos:
x + 5 = 9
x = 9 - 5
x = 4
În această secvenţă nu am făcut decât să copiem rândul precedent cu mici modificări. La început l-am trecut pe 5 în dreapta cu semn schimbat, apoi am rezolvat 9-5, în rest e doar copiere. Dar victorpontistul nu are aplecarea tocilarului de a memora minimul necesar unei baze de plecare şi nici aptitudinea elevului model de a face minimul de conexiuni necesare, lucruri care de altfel i-ar asigura un onorabil statut de aspirant. În schimb, el se bazează pe copierea mot-a-mot, fără măcar să ştie ce copiază.
Nu îl confundaţi cu pierde-vară: victorpontistul are întotdeauna o mare doză de tupeu! În mod surprinzător, dacă reuşeşte să promoveze ajunge de multe ori în parlament.
Geniul este pur şi simplu un elev cu un potenţial imens. Datorită faptului că nu totdeauna şi-l manifestă, ba uneori alege să şi-l manifeste doar în anumite domenii, el este foarte dificil de detectat prin metodele statistice obişnuite (ex: în funcţie de media generală de la liceu). Mai mult, fiind imprevizibil, el poate fi deseori confundat cu oricare altă tipologie. Este, prin urmare, foarte dificil să vorbim despre el, mai ales că de regulă nu putem decât cel mult să-i intuim genialitatea (pentru a i-o atesta ar trebui să fim la rându-ne genii). Prin urmare, fiind o tipologie atât de misterioasă şi inconsistentă, mai bine să nici nu vorbim despre ea.
Cam acestea ar fi în mare tipologiile care mi-au trecut acum prin minte, lista rămâne desigur deschisă, binevoiţi a o completa în comentarii. Ar mai fi şi alte lucruri interesante, de exemplu - de ce nu - o prezentare a tipologiilor profesorilor, dar despre asta poate ora viitoare. 
să ştii că te-aş contrazice niţel şi îţi spun de ce: din ce îmi amintesc eu tocilara clasei noastre s-a măritat prima dintre noi, are un ditamai flăcăul acum şi locuieşte în mediul rural unde a abandonat orice dorinţă de … ajungere. asta ar fi experienţa proprie. apoi… se pare că cei de pe treptele medii sunt alergătorii de cursă lungă, cei care şi ajung să facă ceva…cel puţin aşa zice lumea, desigur cu excepţia geniilor.
interesant că au apărut categorii noi, interesant…
păi s-o fi măritat de frica de a nu rămâne fată bătrână, după care a văzut ce-nseamnă bărbatul şi a renunţat la idealuri de copilă tocilară…
poate nu atât de mult cei de pe treptele medii cât cei constanţi, care adică nu fluctuează.
Felicitări pentru această analiză fină! Nu ştiu însă dacă îşi mai păstrează valabilitatea în zilele noastre. Poate iau leapşa de la tine şi scriu despre cum cred că arată elevii azi. PS: tu din ce categorie faci parte?
Vai, mersi! Că veni vorba, acum îmi mai vine în minte o tipologie: a măgulitorului!
În ce priveşte actualtatea informaţiilor, ar fi două teorii. Prima afirmă că cantitatea totală de inteligenţă de pe planetă rămâne constantă. Creşte doar populaţia. Eu am mers pe a doua, cu toate-s vechi şi nouă toate… Esenţa nu se modifică în timp, tipologiile se păstrează, poate se mai schimbă proporţiile, but who knows…
Mi-ar place să citesc continuarea/alternativa la tine pe blog.
Aspirant.