Intrând nu cu mult timp în urmă pe blogul Florinei, am citit un articol interesant, intitulat Cum ar putea arăta o societate ideală?. Titlul, ca şi conţinutul, m-a intrigat. Astfel că am propus această temă la ediţia curentă Blog Power, pentru a afla şi alte opinii. Opinii care, trebuie să recunosc, au fost la fel de surprinzătoare. În cele ce urmează o să încerc să dau şi eu, de ce nu, curs acestei propuneri.

A vorbi despre societate, în ansamblul ei, poate fi oarecum dificil. Societatea este un ceva ameţitor de mare, un complex de câteva miliarde de indivizi, grupaţi în nenumărate subcomplexe - cum să-i tranşezi în două cuvinte? Când, iată, de-a lungul timpului nenumăraţi gânditor au încercat s-o facă, propunând diverse sisteme sociale, fără prea mare succes? De fapt, tocmai această complexitate a fost atuul politicienilor, păcăleala cu care am fost păcăliţi. Şi încă suntem. Căci omul simplu a spus: "Vrem să fie bine!" Dar liderul politic a întrebat: "Ce-i aia bine? Sunteţi aşa de mulţi, fiecare vede binele altfel, noi trebuie să ne gândim la toţi să vă fie bine..." Atunci oamenii au răspuns: "Vrem să avem bani!" Iar politicianul a zis: "Banii sunt o resursă complexă şi limitată. Banii se obţin prin muncă şi voi nu munciţi suficient. Apoi, ca să ai tu mai mulţi bani, trebuie să iau din altă parte. Va fi celălalt nemulţumit. Scade bugetul, nu mai avem fonduri pentru investiţii în economie, de unde rezultă că veţi munci mai mult cu o eficienţă mai mică pe viitor şi veţi avea şi mai puţini bani. Vedeţi, lucrurile par simple la suprafaţă dar când te apleci asupra lor constaţi că ele se complică foarte mult" Şi astfel omul a fost păcălit, pentru că nu punea întrebările corecte.

Şi pentru că a vorbi despre societatea ideală în mare, într-o manieră care să împace toate punctele de vedere, este dificil, atât de dificil încât unii au ajuns să o confunde cu comunismul sau să considere că ea nu există, m-am gândit să simplific lucrurile şi să vorbesc despre ceva mult mai mic. Ce are definitoriu o societate? Oamenii şi relaţiile pe care le formează. Să luam aşadar aceste relaţii în mic, să luăm deci doar câţiva oameni şi relaţiile dintre ei.

Există, cred, trei tipuri de relaţii pe care le poate forma un om. Primele sunt relaţiile cu sine însuşi. Aici putem vorbi de etică şi morală, aici putem vorbi de conştiinţă, de respectarea anumitor valori, de abilitatea de a ne minţi pe noi înşine (şi omul este foarte abil în această direcţie), de relaţia cu eul nostru esenţial, de cum ne-am comporta dacă nu ne-ar impune nimeni nimic. De idealuri. Şi aici, chiar dacă discuţia este vastă, vă las pe voi s-o completaţi pentru că, sper, se întrezăreşte unde bat...

Al doilea tip sunt relaţiile pe care le formează omul cu semenii lui. Să luăm cazul unei familii. Cum ar arăta o familie ideală? Eu zic că ar fi o familie în care predomină iubirea. O familie în care copilul şi-ar respecta părinţii şi ar aspira la cunoaştere. În principal de sine. O familie în care părinţii şi-ar asuma rolul de profesori şi ar fi responsabili. O familie în care s-ar pune pe primul plan comunicarea, respectul, empatia, amabilitatea, desigur putem extinde puţin lucrurile şi la relaţiile cu prietenii. Cine nu ar prefera o astfel de familie uneia în care există permanent certuri şi scandaluri? Cine nu ar prefera un iubit sau o iubită sinceră în locul uneia duplicitare? Cine nu ar prefera ca toţi prietenii să se ridice la înălţimea acestui statut adus astăzi la banalitate prin supra-uz?

În fine, al treilea şi ultimul tip de relaţii sunt cele dintre eu şi EU-l suprem. Relaţiile dintre om şi divin. Le-am lăsat la urmă nu pentru că sunt cele mai puţin importante ci pentru că sunt cele mai puţin evidente. Aici mă mulţumesc să spun că omul ar trebui măcar să aspire la astfel de relaţii dacă nu le are. Iar astăzi, după cum putem constata cu toţii, ele lipsesc aproape cu desăvârşire.

Ei bine, o societate ideală ar fi o societate în care toate familiile ar fi ideale. O societate în care toate relaţiile de prietenie ar fi ideale, în care toate relaţiile de tip elev-profesor ar fi ideale şi-n care omul ar fi în armonie cu el însuşi şi cu Dumnezeu. Atât şi nimic mai mult, acestea sunt ingredientele, în opinia mea, necesare şi suficiente. Care ar fi forma fizică pe care această societate ar  îmbrăca-o, ce sisteme politice şi economice s-ar implementa - asta nu ştiu. Asta a fost şi va rămâne preocuparea politicienilor. Dar aici este esenţa ei, esenţa oricărei oricărei societăţi ideale.Cu aceleaşi ingrediente poţi face o mulţime de mâncăruri. Însă dacă ele sunt stricate, orice mâncare ai încerca să faci, oricât te-ai strădui, va ieşi şi ea stricată. Şi, evident, tot aici trebuie căutat şi motivul pentru care lucrurile merg aşa cum merg astăzi. Pentru că hai să nu ne amăgim...

PS: Au mai scris, şi nu i-am linkuit mai sus: Ioana (Welcome in Utopia Land!) şi Belgianca (Două lumi).