Cea mai poezie bizară

Colindând eu înaintea sărbătorilor pe net, că io deja colind prin virtual, chiar dacă mai este ceva până la Crăciun, am dat peste un blog cu numele Gară pentru doi. Deci care ce poate să-nsemne, mi-am zis eu, decât ceva impegat de trenuri sau mecanic de locomotivă şi-o făcut blog, m-am gândit. De fapt blogul îi despre doi homleşi care stau prin gări şi nu prind niciodată acelaşi tren, sau ceva de genu. În orice caz, în timpul cât stau, ei scriu articole. Şi primul articol de sus, adică ultimul de pe blog, este o poezie. Care, măi frate... Io am mai citit poezii, da asta-i prea de tot. O să v-o citesc şi vouă să vedeţi ce mă refer.

În primul rând poezia începe cu titlul: Eu nu-s. Aici dacă nu sunteţi atenţi, cum de altfel vă şi sugerează în subliminal titlul, să nu fiţi, treceţi peste şi nu observaţi. Dar eu am stat puţin şi m-am gândit: dacă el nu-i, cine mai scrie poezia?!? Eu cred că aproape sigur poezia îi plagiată. Da în fine, să trecem peste asta. Mai departe să vă citez din prima strofă:

Sunt biet năuc
Sunt cântec complicat de cuc,
Sălbatic zmeur altoit cu nuc
Nu pot nici sta, n-am nici un’ să mă duc.

No, ziceţi voi dacă mai înţelegeţi ceva! Ba îi năuc (cu asta îs de acord), ba îi cântec de cuc, ba îi zmeur altoit cu nuc, îi orice numa să iasă rima. Care-i legătura între zmeur cu nuc şi cântec de cuc? Bine, legătura-i că-i năuc, aia ştim de la-nceput, uite că şi eu fac rime mai bune. Până la urmă trebuie să aibă şi ceva versuri o poezie care să se-nţeleagă, nu? Nu numai că îi poezie, că aşa şi eu pot să amestec nişte cuvinte. Unde sunt versurile melodioase de altă dată, cum ar fi: "Afară-i frig şi înorat / În sobă arde focul"? Au dispărut cu totul, se pare.

Bine, în fine, mergem la strofa a doua:

Căzut sunt şi nu pot să mă ridic
Rânduri nescrise şi nepuse-n plic.
Sunt val de mare-nchis într-un ibric
Sunt un nimic.

Aici din nou se observă că deşi există rimă, aceleaşi versuri alambicate care mai mult încurcă în loc să descâlcească. Misterul din prima strofă se adânceşte şi mai mult. De exemplu la versul al doilea: "rânduri nescrise şi nepuse-n plic". Aici pe mine mă pufneşte râsul. Şi eu am citit pe un blog un comentariu de la cineva care zicea că el vrea să-i ajungă cartea best seller, decât că încă n-a publicat-o şi nici n-a scris-o! Exact aşa şi aici, rândurile îs nescrise şi nepuse în plic. Păi dacă nu le-ai scris, cum să le pui în plic, frate? Scrie-le prima dată. Restul versurilor îs aşa de ciudate că nici măcar nu ai de ce să te legi ca să critici. Val de mare închis într-un ibric, de parcă în ibric ar încăpea ditamai valul, o fi ibricul lui Gulliver, şi alte contradicţii.

Nu mai continuu că bănuiesc că nu mai e nevoie. Să nu credeţi că am ceva cu persoana respectivă. Nici n-o cunosc. Dar pur şi simplu n-are rost să ne ascundem, aşa stau lucrurile. Ca să nu mai vorbesc că îs şi foarte triste versurile. Puteţi citi şi pe cei care-o comentat acolo să vedeţi că nu-i numai părerea mea. Recomand şi eu gândirea pozitivă! Trebuie să privească spre viitor, să-şi schimbe perspectiva, să fie mai optimist. Subconştientul poate face minuni dacă este angrenat corect. Poate aşa o să ajungă să scrie şi el mai luminos, mai altfel. Că na, poezia asta e... ciudată. Pe bune,  e tare dubioasă. Altă alternativă nu există. Pentru că eu nu cred în ode în metru modern. N-are cum...

11 comentarii

  1. Ca să nu-ţi forţez prea mult logica o să-ţi dezvălui dintr-u’ bun început că io îs autorul rimelor forţate fără de cap, coadă şi înţeles care te-au bulversat în aşa hal (scuze pentru asta !). Am să-mi permit un comentariu (care nu mă aştept să vadă lumina “tiparului”) cu unele observaţii :
    1. mulţumesc pentru reclamă. Încă de când Burebista s-a pus temeinic pe dezrădăcinat viile prea-ciumufiţilor noştri înaintaşi se ştie că în advertising sunt apreciate două categorii de producţii : cele din cale-afară de reuşite şi cele proaste. Îţi plac sau te enervează, pe ambele le reţii în subconştient.
    2. dacă m-aş fi apucat să-mi critic propria făcătură, ceva îmi spune că mi-ar fi ieşit mai bine. Nu c-aş fi io vreun haios dar, cumva aş fi reuşit să fac un mişto peste elementele de logică elementară predate undeva între clasa a II-a şi a III-a conform cărora ai reuşit să intuieşti perfect (felicitări sincere doamnei învăţătoare !) : aşa e, nici rândurile nescrise nu pot fi puse în plic şi nici valul de mare nu încape în ibric ! Doamneee… cum nu mi-oi fi dat seama de asta ???
    3. Nu, “chestia” în sine (şi eu mă feresc să o numesc poezie :D) nu e copiată de nicăieri. Dar sesizez aici o contradicţie în termeni de natură să depăşească nivelul ultimei clase de învăţământ primar : mă, dacă-i aşa tâmpită încât un tâmpit să o producă, cât de tâmpit ar fi ăla care s-o plagieze ??? De obicei se plagiază chestii cu care ştii că poţi ajunge fie şi până la genunchiul broaştei, n’est pas ?
    Şi de) încercând să adopt şi eu stilul profund academic al recenziei tale, am să spun doar atât : mumă-ta-i homles !

  2. @Dan

    Ai avut noroc cu lumina tiparului, că io întâi am aprobat şi apoi am citit, după care o trebuit să mă ocup cu altceva. Aşa că dacă tot o văzut lumea nu mai pot şterge că mă fac de cacao. Şi acuma că am timp, hai să-ţi răspund.

    1. N-am înţeles treaba cu Burebista dar sunt foarte pasionat de istorie.

    2. Eu îs la prima încercare. N-am avut timp de antrenament că am dat peste textul tău. Acuma, cititorii or să înţeleagă…

    3. Da nici io n-am numit-o poezie. Io am numit-o bizară. Poezie îi adjectivu sau atributul, cum îi zice. Că eu am făcut profil real. Poezie îi pentru bizară cum e gustu pentru fruct. Sau pară. Vezi că nai citit atent?

    Şi foarte bine că nu-i copiată. De fapt nici n-are cum fi, după aia m-am prins, că dacă tu nu eşti ca so scri nu eşti nici ca so plagiezi. Da era trecut cred de 12 noaptea când am scris artocolu. Oricum, ideea îi că nu tu ai scris-o (sau plagiat-o), tu doar ai mişcat creionu. Sau tastatura.

    4. Mama mea îi numa pe jumate homeless. Şi nu înţeleg ce te-o deranjat aşa de tare termenul. Că practic jumătate sau 90% din populaţia globului îs homlesss. A, bine, că ei are o casă unde să doarmă şi să stea şi să mănânce, dar acuma io nu ziceam despre arhitectură sau industria construcţilor…

    În sfârşit, mă bucur şi io că eşti primul care a comentat la articol. :)

    @Angela

    Acuma nu ştiu ce să zic, nu vreau să-mi iau nici un angajament, dar o să mă uit zilele astea peste ea. :)

  3. Bună… Dana parcă? Sau te confund cu tipa de pe profunzimi, mea culpa în acest caz, întotdeauna v-am încurcat. Nu ţi-a ieşit! A lui e o bizară poezie, e adevărat că foarte poezie, cea mai poezie, dar totuşi o bizară, în timp ce a ta e o poezie oarecum bizară şi atât. :)

  4. Sincer, nu stiu cum am ajuns sa citesc articolul asta, dar odata intrata pe pagina am dat scroll si mi-au picat ochii pe ultimul fragment, care m-a frapat mai ales incepand cu: “Ca să nu mai vorbesc că îs şi foarte triste versurile. Puteţi citi şi pe cei care-o comentat acolo să vedeţi că nu-i numai părerea mea. Recomand şi eu gândirea pozitivă!” Asadar, un poet trebuie sa scrie ce vor oamenii sa citeasca, nu dupa cum simte el, dupa cum ii dicteaza fiinta. Eu zi sa-l blamam si pe Blaga ca era cam deprimat baiatu’ :) nu stiu cum oare l-au introdus in manualele scolare, nu care cumva sa se sinucida cineva din cauza lui.

    Una peste alta, exista atatea carti si atatea bloguri, incat ar fi mult mai usor sa citesti ce-ti place, decat sa incerci sa ii schimbi pe altii. Nu ajuti pe nimeni cu astfel de sugestii.. zic eu. Iar restul articolului recunosc ca nu l-am citit, nu mi-a mai trebuit, asa ca poate ai zis bine ce ai zis acolo :-) Sper sa nu fie cu suparare. O zi frumoasa iti doresc!

  5. Dragă Eva, în primul rând de ce critici ceva ce n-ai avut răbdarea să citeşti în întregime?

    Dar ca să-ţi răspund la nedumerire, dacă nu mi-ar fi plăcut poezia nu aş fi recomandat-o. Pentru că ce ai citit mai sus este o recomandare. Critică îi vizează de fapt pe comentatorii acestei poezii (de pe blogul unde ea a apărut), comentatori care au încercat să-l consoleze pe autor pentru starea oarecum depresivă, urându-i optimism, gândire pozitivă etc, ratând astfel perspectiva poetică. Să zicem că ai o stare profundă, şi scoţi asemenea versuri, cum să vină cineva şi să-ţi zică: “Lasă, nu fi tristă, gândeşte pozitiv!” ?!? Aşa că i-am ironizat pe acei comentatori şi acest mod de a citi în articolul de faţă. Exact modul de a citi pe care îl ai şi tu.

    De altfel articolul se încheie cu:

    Că na, poezia asta e… ciudată. Pe bune, e tare dubioasă. Altă alternativă nu există. Pentru că eu nu cred în ode în metru modern. N-are cum….

    Dacă nici analogia dintre poezie şi Odă în metru antic, respectiv dintre poet şi Eminescu nu ţi-a aprins un beculeţ, atunci lasă-te de citit…

    Din păcate însă autorul poeziei (Dan) are un orgoliu cât Casa Poporului şi a înţeles şi el din articol fix ce-ai înţeles tu (discuţia a continuat la el pe blog). Dar asta este, mă consolez cu ideea că nici pe dadatroll nu l-ai înţeles, oprindu-te la forma literelor şi ştergându-i comentariul pentru că vezi-doamne ar fi mai important cum scrii decât ce scrii.

  6. Data viitoare când o să vreau să ironizez ceva o să pun eventual un avertisment:

    Atenţie: articolul următor este ironic. Nu luaţi totul ad-literam şi încercaţi să uzaţi de intuiţie pentru e descoperi sensul din spatele literelor.

    exact pentru cititori ca voi. Păcat, că de scris scrieţi bine.

  7. Draga Lotus…
    O recomandare, zici? Atunci e cea mai recomandare bizara ;-) Si nu te-am criticat, departe de mine gandul asta. Mi-am spus parerea doar, nu e cazul sa te aprinzi.

    Si poate ca esti tu vreun geniu neinteles, mult peste restul cititorilor de rand… dar ia in calcul si posibilitatea ca problema sa fie la tine, de nu te inteleg oamenii. Zic si eu.
    O zi frumoasa!

  8. Dragă Eva,

    Ba mi-ai criticat textul, sau cel puţin ţi-ai exprimat nişte opinii şi semne de întrebare vizavi de el. Asta e ok, nu mă deranjează. De fapt m-ar bucura ca oamenii să îmi spună tot timpul ce gândesc, critica mă ajută mai mult să evoluez decât lauda. Dar critica grăbită nu mă ajută. Nu ţi-am atras atenţia asupra faptului că mă critici ci asupra faptului că mă critici după o citire superficială, nici măcar nu mi-ai citit tot textul darămite să te mai întrebi oare ce-a vrut omul ăsta să scrie acolo.

    Revenind la text. Nu sunt de formaţie umanistă şi deseori consult dexul. Totuşi, frunzărindu-mi blogul, ai impresia că sunt limitat la acest mod de exprimare? Că dacă chiar aş vrea să desfiinţez o poezie aş face-o într-un asemenea hal de asemi-analfabetism? Poate am vrut să exemplific un mod de a critica, specific unora. Nu ştiu cât mi-a ieşit.

    Sigur că la prima vedere unele formulări zgârie retina. De exemplu blogul îi despre doi homleşi care stau prin gări şi nu prind niciodată acelaşi tren, fapt care i-a făcut pe cei doi să mă întrebe de unde cunosc eu situaţia lor funciară. :) Eu situaţia lor funciară n-o cunosc, chestie de domeniul evidenţei, dar trenurile sunt deseori simboluri ale destinelor iar gara un punct de inflexiune, de întâlnire a două destine, o şansă (vezi şi Paperman). Şi din ce am înţeles citindu-le blogul, iubirea lor nu e total împlinită, locuiesc în oraşe diferite, adică, metaforic vorbind, nu au o “casă” comună. Deci sunt “homeleşi”. Sigur că dacă mi-ar fi citit Becali articolul n-aş fi avut pretenţia, dar oare nu chiar ei şi-au intitulat blogul “Gară pentru doi”? Oare se refereau la o gară fizică, în care îşi petrec tot timpul, eventual cerşind, fără un acoperiş, zi de zi? Aha, deci la ei nu te miri că gara-i o metaforă, la mine da. Chiar dacă-i fix aceeaşi metaforă, adică gara. De ce? Pentru că nu ai putut trece de forma literei (stilul agramat).

    Revin la final: le-am numit indirect poezia “Odă în metru modern”. Poate că cine a trecut prin liceu îşi aminteşte că Eminescu are o poezie, “Odă în metru antic”, aia care începe cu “Nu credeam să învăţ a muri vreodată…” Oare analogia dintre autor şi Eminescu este de natură să-l ponegrească pe primul? Din nou, mă aştept ca Becali să nu-l fi citit pe Eminescu, dar…

    Si poate ca esti tu vreun geniu neinteles, mult peste restul cititorilor de rand… dar ia in calcul si posibilitatea ca problema sa fie la tine, de nu te inteleg oamenii.

    Unde am afirmat eu că aş fi un geniu neînţeles? Şi ce te face să crezi că tu şi Dan sunteţi toţi oamenii? Nu mă înţeleg unii oameni, asta aşa-i. Dar nici nu mi-am dorit vreodată să mă înţeleagă toţi.

    În sfârşit, îţi recomand să mai citeşti două articole, ca să vezi că nu e prima dată când folosesc un stil ironic – cu subînţeles: Spider-Man, Johnny English Reborn. Numai să nu le citeşti ca pe ăsta… :)

    O zi frumoasă şi ţie.

Leave a Reply to Lotus Cancel reply