O povestire cu tâlc

N-am mai postat nimic pe blog de ceva vreme că am vrut să las fundul lui Hapi pe prima pagină cât mai mult timp. Dar ce-i prea mult nu-i sănătos, mai ales chestiile anatomice, aşa că azi o să vă povestesc o poveste plină de învăţăminte.

Cică în Săteşti era un fecior tânăr care s-a tocmit păstor la oi. Şi vrând să facă el mişto de fraierii care l-au angajat, adică de săteni, în prima seară din exerciţiul funcţiunii a început să strige cât îl ţinea gura:

- Săriţi, lupii! Vin lupii la oi! Ajutooor! Lupii!!...

Evident, în scurt timp au apărut sătenii cu furci, securi, coase1, bâte şi care ce-au mai apucat, atât de altruişti şi preocupaţi să-l salveze în primul rând pe cioban şi nu oile lor, că de la pieptănatul Ilenei Cosânzeana2 nu s-au mai strâns aşa de mulţi. Ajunşi însă la punctul de origine al perturbaţiilor fonice, nici urmă de lupi, doar ciobănaşul nostru care se distra copios pe seama lor că i-a păcălit. Şi oile.

Trece ziua şi a doua seară istoria se repetă. Tânărul începe să strige, oamenii se adună în grabă să vadă ce s-a întâmplat şi... nimic. Doar şmecheraşul nostru care râdea de ei. Şi oile.

lupul şi mielul

Ei bine, după cum probabil unii intuiţi, că de ştiut povestea sigur n-aveţi de unde-o ştii, a treia seară chiar au apărut lupii. Pe bune. Moment în care ciobanul a început să strige din toţi rărunchii după ajutor. Şi, după cum probabil cei care sunteţi şi mai intuitivi şi rafinaţi dintre voi iar intuiţi, de data asta n-a mai apărut nimeni. Aşa că lupii au mâncat oile, l-au mâncat pe cioban, au făcut indigestie şi au murit. End of story.

Morala, şi presupun că toată lumea e de acord, este că nu-i bine să minţi. Dar dacă nu sunteţi atât de interesaţi de morală cât de lucruri mai profunde, tâlcul acestei povestiri este să nu foloseşti aceeaşi minciună de două ori. Că lumea se mai prinde. E adevărat, unii mai greu, incredibil de greu, dar orişicât există riscul. Cu alte cuvinte, a minţi este o artă, nu-i pentru oricine.

De exemplu, dacă vrei să-i ceri lui Costică 5000 de lei să mergi în piaţă la cumpărături, există toate şansele să nu-i primeşti. În schimb, dacă îi ceri în prima lună 50 de lei pentru o săptămână şi îi dai înapoi după şase zile cu dobândă, îi mai ceri a doua lună încă 50 sau 100 de lei şi îi returnezi la timp şi pe ăia, a treia lună când îi ceri cei 5000 care te dor pe tine s-ar putea să îi chiar obţii.

În acest punct se poate naşte în unii întrebarea dacă vă învăţ de bine. Răspunsul e că binele, ca şi răul, ţin de morală. Aici vorbim despre tâlc. Şi tâlcul este următorul: chiar dacă nu toţi sunt făcuţi pentru a fi ciobani, în lumea asta există fără îndoială şi ciobani pricepuţi. După cum există şi ţărani care se prind până la urmă. Ba chiar, spre surprinderea voastră, există şi lupi. Ca să vezi chestie.

  1. Cică într-o zi însorită de vară stătea lupul pe o pajişte cu burta la soare, lenevind în iarba înaltă. Şi apare Scufiţa Roşie, cam mioapă, la cules de ciuperci. "Ciupercuţă!... Ciupercuţă!... " cânta ea veselă, smulgând câte o ciupercă şi punând-o în coş în ritmul piesei. Până ajunge la una care nu se lăsa smulsă: "Ciuper... Ciup... Ciup..."

    Seara, lupul extaziat le povesteşte celorlalţi lupi din pădure despre dexteritatea manuală a scufiţei. A doua zi pajiştea era plină de lupi care veniseră să stea la soare. Apare Scufiţa Roşie cu coasa: "Ciupercuţă!... Ciupercuţă!..." []

  2. Când o fost la descâlcit / Şapte sate-o trebuit / Cu securi şi cu topoare  / Pe-un purice să-l omoare []

10 comentarii

  1. Na, uite ce-a retinut Cool din toata povestea :D
    Eu cred ca lupii aia aveau niste interese politice. Se apropie alegerile din decembrie si-n Satesti :) Oile trebuie speriate

  2. Să ştii că nu, deşi m-am gândit că la asta o să vă gândiţi. Pur şi simplu am criticat un mod de a gândi. Nu ştiu cât de bine mi-a ieşit, că nici n-am fost fuarte explicit…

Leave a Reply to Hapi Cancel reply