Perspectivă

Acum câteva milioane de ani, pe Pământ era linişte. O linişte cruntă, abisală. Pietrele, munţii, râurile, toate erau tăcute.

Peste câteva milioane de ani, pe Pământ va fi din nou linişte. Toate pietrele vor fi la locul lor, de s-ar obosi cineva să le numere. Munţii vor fi şi ei - poate alţii dar tot acolo. Şi râurile, de va mai curge apă, vor fi şi ele. Şi toate vor fi pătrunse de aceeaşi linişte absolută, de aceeaşi tăcere.

Astăzi pe Pământ e mare gălăgie: o mulţime de oameni se ceartă cum să-şi împartă între ei pietrele, munţii, râurile...

Peste câteva miliarde de ani, Pământul va dispărea şi el.

18 comentarii

  1. Filosof, că-i la Subiectiv nu la Opiacee. Fără nici o legătură, pur şi simplu câteodată te mai gândeşti la muşuroaiele de furnici… Da’ de ce n-aş fi, cu alte cuvinte? :)

  2. Si noi o sa zburam liberi prin alte dimensiuni. Sper
    O sa ne fie dor de nelinistea Pamnatului si de zbuciumul lui, de durerile noastre si de miile de tristeti
    Sau n-o sa ne fie?

  3. se spune că brian may a compus celebrul hit al trupei queen “i want it all” după vorbele propriei soţii, care dorea totul şi dacă se putea … ieri.
    eu sper doar să nu mai fiu atunci când mâine nu va mai exista. pentru că slogajul vreau totul şi îl vreau acum ne cam guvernează existenţa…

  4. Hapi: Bănuiam, dar eu aici am avut în vedere altceva, şi anume faptul că noi încercăm să ne împroprietărim pe nişte lucruri pe care nu le vom lua cu noi şi care ne vor supravieţui mult timp… Dintr-o perspectivă mai de sus, luptele noastre pentru diverse bunuri materiale (care lupte uneori sunt la propriu, cu războaie etc) îmi apar ridicole. Ce putem deţine din ce există aici?

    Psi: Cam aşa ceva. Dar mâinele ăla e destul de îndepărat de noi, totuşi… :)

  5. Mda.Oamenii inteleg destul de tarziu(altii niciodata)ca nimic din ceea ce avem pe aceasta planeta nu ne apartine – ne nastem in pielea goala si tot asa murim….suntem niste actori, carora le-au fost distribuite niste roluri, iar decoratiunile, costumele, scena, colegii-actori ne sunt IMPRUMUTATE in functie de rol, uneori fiind schimbate in timp pe altele, mai bune sau mai rele in functie de performantele noastre, etc…dar intotdeauna la modul temporar!…ne spunem replicile si plecam,ca actorul grabit din cantec, mai bogati doar in EXPERIENTA SI CUNOASTERE A CELUI CARE DISTRIBUIE ROLURILE…
    Ce pietre,ce munti!……:))))

  6. @redfire De fapt nu m-am oprit dar imaginea e bună, ritmul ameţitor al lumii moderne te ţine în mişcare şi te face să uiţi…

    @Blondina Nici măcar pielea de pe noi nu este a noastră, poate aici este cel mai uşor de sesizat curgerea timpului – corpul ce odată era tânăr îmbătrâneşte şi devine urât. La un moment dat îl vom lăsa în urmă. Din păcate experienţa este asimilată prost, noi avem impresia că noi îmbătrânim, iar la moartea cuiva – cei mai credincioşi dintre noi – spunem: “Şi-a dat duhul!”. Amarnică ironie, cei mai credincioşi sunt tot tributari corpului şi planului fizic… (În Orient se foloseşte expresia “Şi-a părăsit trupul”.)

Leave a Reply to Ironicblonde Cancel reply