Lumea este un bal mascat

Poate cel mai mare rău pe care l-a făcut societatea individului a fost să-i inoculeze ideea de perfecţiune. Societatea a creat un model al omului perfect - din punct de vedere etic, moral, comportamental etc. Şi apoi a impus acest model artificial membrilor ei. Iar asta stă la baza întregii falsităţi care există în lume.

În primul rând că nimeni nu poate atinge acest ideal, nimeni nu poate deveni perfect. El este un ideal utopic, imposibil de realizat. Şi motivul pentru care nimeni nu poate atinge perfecţiunea este banal de simplu: fiecare este deja perfect. Orice om este perfect în esenţă, orice fiinţă este perfectă. Eu, trecătorul de pe stradă, dvs sunteţi perfect. Nu are importanţă ce simţiţi la un moment dat: bucurie sau ură, frică sau iubire, sunteţi perfect. Dar societatea ne învaţă că fericirea este bună iar tristeţea rea. Un om perfect este întotdeauna fericit. Ce absurd! Ca şi cum omul ar fi un automat programat la fericire. Aţi avut vreodată o stare de furie imperfectă? Fiecare fiinţă este perfectă în diversitatea ei. Nu există un model unic al perfecţiunii. Cu toate acestea, societatea a creat unul, pe care toată lumea ar trebui să se străduiască să și-l însușească. Aşa că oamenii au început să tindă spre ceva, să încerce să se schimbe cumva, să se apropie de idealul promovat de societate. Iar acest lucru a dus la o ruptură în fiinţa lor, între ceea ce sunt în realitate şi ceea ce încearcă să fie. Şi astfel au apărut falsitatea, minciuna, măştile1.

Perfecţiunea înseamnă să fii spontan.

Condiţionarea începe de mic. Dacă o să fiţi atenţi, o să observaţi că copiii sunt cele mai sincere fiinţe. Copiii sunt naturali, spontani - fără măşti. Dacă un copil simte nevoia să plângă va plânge, dacă simte nevoia să râdă va râde. Un copil nu te va privi în ochi zâmbind dacă nu agreează persoana ta. Copiii nu poartă măşti. Aşa ai fost şi tu când ai fost mic - pur, inocent, candid. Dar asta nu a durat mult. Pentru că intrând în contact cu adulţii, cu societatea, ai început să fii modelat şi tu. Ai început să te îmbolnăveşti şi tu - falsitatea este o boală foarte contagioasă. Încă din primii ani şcolari ai învăţat să structurezi tot ce există pe criterii de calitate. Şcoala, competiţiile, sportul - toate sunt gândite pe criterii calitative. Ai început să primeşti note - de la 1 la 10. Colegul tău a primit 10 tot timpul şi a luat premiul I. A fost dat ca exemplu şi lăudat de toată lumea. El este, în viziunea societăţii, mai aproape de modelul perfecţiunii. Şi tu ar trebui să înveţi la fel de bine anul viitor, ţi se spune de către profesor. Nu are importanţă că tu nu ai înclinaţie spre aşa ceva, că ţie nu îţi place domeniul respectiv, că fiinţa ta nu a fost construită pentru fizică sau chimie sau matematică!

Anii trec şi te muţi cu familia la oraş. Cobori scările şi o saluţi pe bătrâna de la trei cu care te intersectezi. Ea îţi răspunde plină se satisfacţie şi exclamă: "Ce băiat bine-crescut!" Încă un lanţ cu care societatea te-a legat, încă un standard la care trebuie să te ridici de acum înainte. A doua zi afli că iubita te-a părăsit. Tot cerul se năruie pe tine. Ieşi afară năucit şi dai din nou peste bătrâna de la trei. De data asta nu mai simţi nevoia să o saluţi - nu mai simţi nevoia să saluţi sau să faci conversaţie cu nimeni. Dar tocmai te-a lăudat la celelalte vecine cât de politicos eşti. Dacă nu o saluţi, îşi va schimba opinia despre tine. Aşa că îţi pui mască de politeţe şi îi dai sărutmâna...

Peste încă câţiva ani te căsătoreşti şi, într-o dimineaţă, în timp ce mergi la serviciu, eşti anunţat telefonic că soţia ta tocmai a născut. Îţi vine să chiui, să sari în sus de bucurie - dar în jurul tău sunt numai persoane serioase, cu feţe grave. Cum să râzi, din senin, în timp ce mergi la lucru? Rămâi în continuare impasibil. O să te bucuri diseară în familie.

Povestea se repetă la nesfârşit. Mergi la un chef - dar tocmai ai avut un eşec profesional sau de altă natură. Eşti supărat, însă la chef trebuie să fii vesel. Toată lumea e veselă, cum să faci notă discordantă? Te bucuri şi tu de faţadă, de complezenţă. Îţi pui masca de om fericit. Sau mergi la o înmormântare. Şi eşti bucuros, îţi aminteşti de o comedie văzută anterior şi îţi vine să râzi. Cum să râzi la o înmormântare? Există oameni care plâng şi nu simt nimic iar tu să râzi? Pentru înmormântare foloseşti masca de înmormântare. Şi tot aşa, cu timpul ajungi să porţi atâtea măşti, una peste alta, încât uiţi până la urmă cine eşti tu de fapt. Atâtea măşti te-au făcut să-ţi uiţi propria fiinţă. Ai început să te confunzi cu măştile pe care le porţi, să te identifici cu ele. Te-ai născut ca o fiinţă liberă şi spontană dar ai ajuns să trăieşti o viaţă falsă. Măştile nu sunt vii, sunt simple figurine de ceară. Şi societatea e plină de oameni morţi, de somnambuli care se plimbă pe stradă, de zombi. Au uitat cine sunt, tot ce a rămas sunt doar măştile pe care le poartă.

Acum deja copilul tău e la grădiniţă sau poate chiar în clasa I. Şi mergeţi - tu, soţia şi el - în vizită la nişte prieteni de familie. Iar copilul - ca toţi copiii - nu are stare, se zbenguie şi se joacă pe acolo. Aşa că îl chemi la tine şi îl admonestezi. Îi spui să stea pe scaun liniştit că nu-i frumos ce face. De ce se comportă ca un copil rău? Dacă o să fie cuminte şi ascultător, când o să plecaţi acasă o să-i cumperi ceva...

Şi ciclul se reia.

  1. Care măşti constituie tema articolului de faţă, înscris la concursul Blog Power. Temă propusă de Sursadeamăgire şi pe care mai puteţi citi: Omul cu o mie de feţe, Despre măşti, Sclav al măştii, Fără măşti! şi Bal mascat care are un nume asemănător cu al meu []

49 comentarii

  1. De acord cu tine, societatea te obligă să porți o mască pentru a fi acceptat. Dar asta nu înseamnă că nu poți fi diferit și cu răbdare să elimini acele măști! Mai grave sunt cele auto-impuse! Ai fost „dur” în argumentație, dar realist. Felicitări!

  2. Mulţumesc. Nu am afirmat niciodată că este imposibil să renunţi la măşti. Din contră, scopul articolului este să te facă să le sesizezi ridicolul şi totodată răul pe care îl fac.

  3. Mulţumesc. Dacă ţi-a plăcut îţi recomand să citeşti OSHO, are multe texte în direcţia asta sau pe teme adiacente.

  4. Un articol ce a “fotografiat” lumea aşa cum este ea. Măştile nu ne sunt puse forţat, ni le punem singuri şi asta de când începem să pricepem lumea ce ne înconjură.

  5. Sincer, plecasei pe o idee dar te-ai poticnit dupa doar cateva cuvinte! Fiecare om este perfect? Spune asta celor care s-au nascut cu fel si fel de malformatii, cu fel si fel de de tipuri de bagaj genetic complet alterat si care trebuie toata viata sa indure mii de ore de tratament doar ca sa poata respira1! Spune asta unui copil autist, unui copil surdo-mut sau pur si simplu unuia ce are o malformatie la inima si nu va trai mai mult de cativa ani! Inteleg, tindeai sa crezi in idealul perfectiunii, dar nu in perceptia oamenilor consta perfectiunea! Nimic nu poate fi perfect pentru ca pur si simplu noi suntem incapabili s-o cunoastem, totul este doar o indoctrinare din partea unor societati elitiste.etc…etc..! Treaba e simpla, noi suntem oameni, prin definitie suntem ambitiosi, dornici sa dezvoltam/evoluam….deci perfectiunea, ca si principiu, nu va exista niciodata…poate doar pentru cei ce vor zice ”gata, mai mult de atat nu se poate obtine”…sau in genul cum gandeau oamenii de stiinta acum 60 de ani ”am descoperit totul, nimic nu mai poate fi descoperit”….cam asta ar fi ideea! Restul nu a mai meritat….

  6. @abbilbal O parte din lume… :)

    @Răzvan Bun venit pe blog.

    @Liviu Uită-te puţin la mâna ta stângă. La degetul mic de la mâna stângă. Tu eşti acel deget? Fiinţa ta este tot una cu degetul respectiv? Sau poate cu mâna? Sau cu sângele care curge prin corp? Sau cu tot corpul?

    În anumite cazuri (care sunt totuşi rare, majoritatea dintre noi fiind sănătoşi sau fără probleme grave) unii oameni au anumite malformaţii. Dar la nivelul sufletului, al esenţei – da, şi ei sunt perfecţi. Iar măştile le folosim nu pentru a ne ascunde corpul în spatele lor ci sufletul.

    Tu spui că nimic nu poate fi perfect. Eu spun că totul este perfect. Uită-te pe geam la un copac oarecare. Poţi să spui că este un copac imperfect? De ce? În raport cu ce criterii? Cu părerea ta că ar trebui să aibă crengile într-un anumit fel? Arată-mi un munte imperfect, arată-mi un râu imperfect.

    Faptul că am scris la persoana a doua ţine de stil. Am prezentat cazul unui individ oarecare, un om obişnuit, puternic ancorat în societate.

    1. Nu stiu cat de rare sunt acele cazuri, caci unul din zece copii se naste avand malformatii ale fizicului intr-un mod sau altul, deci afirmatia ta ramane doar la stadiul de filozofie blogosferica ;) Chestia este ca vorbesti despre masti, despre mastile altora, alte persoane pe care poate nici nu le cunosti, consideri ca toti poarta masti, indiferent de forma lor, dar in realitate poate nu cunosti nici macar 1% din acele persone, astfel ca iarasi afirmatia devine filozofie made in blogosfera ;)
      Bun, mi-ai dat exemple, acum iti dau si eu inversul exemplelor tale: -daca un copac este perfect, atunci de ce este el intr-o continua crestere?-daca un om este perfect, atunci de ce fizicul si sufletul sau sunt intr-o continua dezvoltare si acumulare? -daca un rau este perfect, atunci de ce acel rau isi croieste in permanenta o albie cat mai lejera pentru apele sale? Filozofia asta,nu e asa usoar cum pare :))) dar cel mai bine este sa facem diferenta intre real si uman, caci de multe ori ciocnirile dintre datele fixe si filozofie, au de fapt un rezultat simplu, evident!
      Asta aziceam, de ce sa-mi dai exemplul unui om ”puternic ancorat in societate”, cand de fapt tot ceea ce-mi vei spune va fi doar prin prisma perceptiei tale? Nu mai bine te alaturi si tu povestii, caci pana la urma toti facem parte din aceeasi ”poveste” ?

    2. Păi şi ce-i că nu cunosc nici măcar 1% din acele persoane? Nici n-am nevoie de mai mult Un exemplu: tu afirmi că cuiele sunt ascuţite. După care vin eu şi te întreb: “Dar ce, ai văzut tu toate cuiele care există în lume? Tu n-ai ţinut în mână nici măcar 1% din câte cuie există aşa că nu mai face afirmaţii generale, cum că toate cuiele sunt ascuţite”. După cum vezi logica ta nu se susţine, 1% este uneori suficient pentru a putea extrapola la 99%. Fix ca şi la cuie.

      La întrebări. Unde-i contradicţia între faptul că-i perfect şi faptul că-i în creştere? De când şi până când perfecţiunea înseamnă să fii imobil? Din contră, imobilitatea înseamnă moarte, mişcarea înseamnă viaţă. Apoi, în ce priveşte omul eu n-am zis că el este perfect în prostia de care dă dovadă. El este perfect la nivel de centru, de esenţă. Dar evident că purtatul măştilor de exemplu nu-i un semn de înţelepciune. Tocmai de aia antidotul este să realizeze cine este el cu adevărat, dincolo de măşti, de orgolii, de egoisme şi de alte impurităţi cu care se identifică.

      Sigur că ceea ce-ţi spun este prin prisma percepţiei mele. Nu la fel este tot ce scriu pe blog? Nu la fel este tot ce scrii şi tu sau altcineva pe blog? Ce este blogul dacă nu o culegere de texte subiective, scrise prin prisma percepţiei celui care le scrie?…

    3. Nu are sens sa-ti explic mai departe din momentul in care incepi sa presupui afirmatii ale mele! Am zis despre cuie ca sunt ascutite? Nu, nu am zis, cum nici n-am sustinut ceva de genul cum ca as cunoaste..etc..etc…! Toate astea tu le-ai spus, asadar nu mai cauta explicatii pentru pareri presupuse ci cauta pentru cele spuse! Asta e logica mea ;) Daca nu vezi contradictia ca ceea ce este in crestere denota lipsa perfectiunii, iarasi nu este problema mea, dar asta e doar un exercitiu de logica simpla! Restul, repet, nu merita discutat, pentru ca evident esti depasit de subiect! Blogul, parerile tale, perceptia ta, reprezinta o parte a monedei iar asta nu inseamna ca trebuie sa sustii ca toti cei din jur sunt prosti sau ”dau dovada de prostie”, din simplul motiv ca nu esti garantul adevarului absolut, motiv pentru care trebuie sa inveti sa accepti parerile altora, sa renunti la idei preconcepute si la generalizari datorate unor experiente nereusite in viata! Un lucru trebuie sa tii minte, nu toti oamenii sunt la fel iar daca tie ti se pare ca toti poarta masti asta e doar perceptia ta, insa niciodata sa nu sustii ca ceea ce vezi tu e adevarul, pentru ca in realitate este doar adevarul vazut din perspectiva si capacitatea ta de intelegere! Psihologie 1.0.1

    4. Era un exemplu cu cuiele. Care vrea să spună că o persoană inteligentă e capabilă să extrapoleze. Adică dacă ai văzut 100 de cuie e suficient ca să poţi spune (fără să greşeşti) că în general cuiele sunt făcute din metal şi au un vârf ascuţit. Nu trebuie să vezi toate cuiele din lume pentru a deduce asta.

      La fel – nu trebuie să strângi mâna întregii populaţii de pe glob pentru a-ţi da seama că oamenii poartă măşti. Că tu fix asta m-ai întrebat, că de ce generalizez fără să cunosc toţi oamenii. Nici nu trebuie să-i cunosc pe toţi. Pot extrapola, ca şi la cuie. Înţelegi acum?

      Creşterea se produce la suprafaţă. Roata se învârte şi axul stă. Creşterea înseamnă de fapt apropierea de ax, de centru. Perfecţiunea spre care tindem este propriul nostru Sine, Eu, esenţă. Care deja este perfect. Doar că noi l-am uitat şi orbecăim pe undeva la suprafaţă, asemenea roţii…

      Eu nu am susţinut că toţi din jur dau dovadă de prostie. Reciteşte acel pasaj cu atenţie. Ce am scris acolo este că afirmaţia mea cum că omul e perfect nu înseamnă că prostiile pe care le face câteodată sunt lucruri în regulă.

      Nu chiar toţi oamenii poartă măşti. 99,99% din ei. :)

  7. Poate ca lumea e un bal mascat dar eu ma duc numai la petreceri nu si la baluri.
    Ok, recunosc, sunt situatii de care nu ma pot dezice, dar sunt rare! Salut cand vreau, zambesc cand simt, daca nu am chef sa merg la o sindrofie nu merg pur si simplu, explic frumos ca nu sunt “apta” ca n-am chef sa zambesc si sa beau suc de portocale

    1. E clar ca sunt momente in care “fac ce trebuie” adica nu-mi permit sa dau peste cap un eveniment in familie sau o intalnire doar pentru ca eu as avea chef sa numar frunze prin parc si sa dau nuci la veverite
      Dar in tipare nu ma poate inghesui nimeni desi port masura 38 :) si teoretic as incapea….

  8. Şi ce, crezi că o să se schimbe societatea cu tine acuma? Sau poate ai luat articolul la modul personal… :)

    Până la urmă aceste măşti sunt mai profunde decât nivelul exterior, “social” descris aici. Iar îndemnul de a nu purta măşti merge mai departe decât a nu saluta când n-ai chef. Înseamnă în ultimă instanţă a realiza cine eşti tu cu adevărat, a-ţi găsi eul real. Ceea ce, mno, e un fel de piatră filosofală a tuturor religiilor. Deci “de lucru” este, indiferent pe ce nivel te plasezi… :)

    Mersi de vizită.

  9. aşezarea omului sub semnul procustian, câtă vreme binele şi răul sunt până la urmă relative, este poate cea mai mare greşeală a omului însuşi. ce este binele de fapt? câtă vreme nici marii filozofi nu au reuşit să-l cuprindă în întregul său, nu văd cum am reuşi noi.
    mergând mai departe, în sensul biblic, omul care este creaţia Tatălui, este perfect. perfect, nu perfectibil. ;)
    mi-a plăcut mult articolul tău. o să mă mai gândesc unde inserăm liberul arbitru.

  10. Liberul arbitru este ceea ce ne permite, chiar perfecţi fiind, să ne identificăm cu ipostaze imperfecte şi limitate. :) Noi alegem să purtăm măşti, noi ne minţim singuri.

    Şi da, e vorba de acceptare. În primul rând la nivel exterior: dacă societatea ar fi tolerantă, dacă am trăi între oameni înţelepţi, care ne-ar accepta aşa cum suntem, fără să ne impună modele pe care şi ei le mimează (doar la un nivel exterior) atunci nu am simţi nevoia să ne pliem pe aceste modele.

    Dar chiar şi dacă societatea nu ne acceptă, înţelegând că nu este nimic în neregulă cu noi, că nu are de ce să ne fie jenă, că convenienţele diverselor culturi, epoci etc au creat o societate nevrotică – înţelegând asta şi înţelegând că lăuntric nu ne lipseşte nimic, dispare nevoia de a purta măşti – ca şi fricile, sentimentele de inferioritate etc.

    Eu cred că dacă omul ar fi spontan şi fără măşti ar dispare şi tendinţele către violenţă, minciună, furt şamd. Pentru că la nivel de esenţă omul nu este nici violent, nici mincinos, nici hoţ. Ele sunt tot atâtea măşti sau reacţii la o lume pe care o interpretăm greşit, rezultate din scindarea între ceea ce suntem de fapt şi ceea ce ne impunem să fim sau aspirăm în mod greşit să devenim. Oarecum.

    1. absolut corect ce spui, lotus. şi bănui că ştii şi când apare eroarea: în copilărie. cel mai autentic este omul în primii ani, atunci când acţionează din instinct. uită-te la un copil: el nu se sfieşte să plângă atunci când apropierea de cineva nu îi face plăcere. acţionează spontan, din instinct. apoi, pe când înţelegem limbajul, vorbirea, venim şi îi spunem că aşa nu este bine, în numele bunei creşteri, al educaţiei. şi se creează masca: nu poţi să plângi în apropierea cuiva pe care nu îl placi.
      oare masca nu este cumva un mod de sabotare a liberului arbitru?

    2. Cam aşa. Şi cu liberul arbitru cred că ai ceva intuiţii bune. De exemplu liberul arbitru nu ţi-l poate lua nimeni dar probabil şi el ţine de esenţa fiinţei. Şi atunci cu cât te îndepărtezi de acea esenţă, cu atât devii mai puţin liber sau mai condiţionat. Cu cât sapi mai mult în tine cu atât îţi recâştigi libertatea. De exemplu renunţând la măşti devii mai liber pentru că nu mai ai reacţii condiţionate, la fel ca majoritatea celorlalţi, care în anumite situaţii zâmbesc sau sunt gravi pentru că “aşa se face, aşa dă bine”. Adică au reacţii uşor previzibile, sunt condiţionaţi de anumite chestii exterioare. Şi prin asta îşi pierd o mare parte din libertate.

  11. sunt si nu sunt de acord cu tine.
    (acu’ tre’ sa-mi arunc ochii din nou pe text ca sa-mi reamintesc unde sunt si unde nu sunt :P )
    asa, sunt de acord ca perfectiunea nu exista, dar nu sunt de acord acolo unde spui ca sa fii spontan inseamna perfectiunea.

    consider ca la fel ca si iubirea, compromisul, etc…si perfectiunea are definitii diferite pentru fiecare dintre noi.
    e greu sa dai o definie pentru un cuvant atat de mare, atat de cuprinzator, atat de permisiv….

    imi place ce spui ” Fiecare fiinţă este perfectă în diversitatea ei”
    ar fi frumos daca am reusi sa ne autoeducam sa ne privim ca fiind perfecti. ar fi frumos, dar din pacate multi dintre noi suntem…constipati mintal si sufleteste pentru a putea fi capabili sa gandim astfel.

    acum …exemplele in care expui ipostaze cu purtatori de masti, mi se pare ca se contrazic cu esentialul unde afirmi ca orice fiinta este perfecta. da, am intels ce ai vrut sa subliniezi, ca societatea te obliga oarecum sa te modelezi dupa ea, insa este o realitate ca orice fiinta poarta o masaca la un moment dat. deci, si asta face parte din perfectiune.
    da, poate ca sa fii spontan intra in descrierea perfectiunii, dar cred ca si purtarea de masti intra. asta mai ales daca ne raportam la ceea ce ai spus, ca orice fiinta este perfecta in diversitate ei :)

    in final te pup cu drag :) :*

  12. Păi perfecţiunea – n-am zis că nu există, ci că nu există aşa cum o propune societatea. Perfecţiunea există – în fiecare dintre noi. Dar aia nu înseamnă că dacă îi furi toţi banii lui George care se întoarce rupt de bat de la cârciumă ai făcut o chestie minunată, adevărată expresie a perfecţiunii din tine.

    Am dat mai sus într-un comentariu modelul roţii. La o roată spiţele (şi suprafaţa exterioară) se învârt iar axul stă. Axul e perfect, imuabil – acolo nimic nu se schimbă. Axul este centrul, esenţa. Din păcate noi ne identificăm adeseori cu spiţele, nu cu centrul. Cu periferia. Noi suntem perfecţi dar nu în prostiile pe care le facem adeseori. Noi suntem perfecţi la nivel de ax. Şi dacă am reuşi să ne regăsim acel ax fundamental al fiinţei am manifesta această perfecţiune şi în afară. Dacă am fi spontani – în sensul de a ne manifesta conform cu natura noastră profundă – am fi perfecţi şi în afară.

    Iar măştile pe care le impune societatea sunt tot atâtea moduri de a ne îndepărta de acest ax, de a uita cine suntem, de a ne asuma alte identităţi. De ce? Pentru că, credem noi, aşa este mai bine… De exemplu un om cu înclinaţii artistice ajunge medic pentru că aşa consideră mai bine părinţii lui, profesorii, societatea… Ce-i trebuie lui pictură? Ce-i aia pictor, din ce va trăi? Altfel sună un medic. Şi astfel va ajunge să trăiască întreaga viaţă a altcuiva. Sau mai bine zis să trăiască fals. El va fi poate un medic decent (în sensul că destul de bun) şi va câştiga bine dar nu va fi împlinit sau fericit. Este, într-un fel, tot o mască pe care şi-a asumat-o, pentru că nu a avut curajul să facă ce şi-a dorit…

    pup şi eu, deşi era la articolul următor, cu sărutul… :)

  13. Natura în sine se perfecţionează continuu !
    Tu spui că de fapt în societate participăm la un mare bal mascat!
    Poate!
    Dar este doar balul pe care societatea l-a creat !
    Până la urmă şi Zorro purta mască dar a fost considerat un personaj bun.
    Frank Herbert în primul volum din Dune foloseşte o expresie:
    ” Nu există nevinovaţi ”
    Habar n-am dacă e adevărată, doar îmi place !

  14. Şi noi purtăm mască. De exemplu postăm sub un nick. Şi lumea face greşeala de a ne considera buni… :)

  15. Nu ma deranjeaza ideea de perfectiune, ci ideea de perfectiune impusa (social, in parte, da). Eu vreau sa devin mai buna, sa evoluez, insa nu inspre acel tipar de care aminteai tu. Caci ,,perfectiunea” aceea nu e decat un stereotip, un model, cu care tu, ca fiinta, poti sa rezonezi sau nu.
    Eu cred ca suntem cat se poate de defecti, deci cred ca e sanatos sa vrem sa fim mai buni – insa ce inseamna ,,mai bun” ar trebui sa putem decide fiecare pentru noi insine.

    Dar sa nu o intind, ce voiam de fapt sa iti spun e ca nici nu ai idee ce bine mi-a facut aseara sa citesc randurile astea. :)

  16. Chiar faptul că vrei să fii mai bună arată că de fapt eşti perfectă, cel puţin la un nivel profund, ca intenţie… Sigur că la suprafaţă nu suntem întotdeauna mândri de noi dar ce diferenţă este între drumul către Sine şi drumul către acel model impus de societate, o societate care nu mai ştie să facă diferenţa între marfă şi ambalaj…

    Mă bucur că ţi-a plăcut. Apropo, în caz că ai urmărit şi comentariile, ele erau threaded într-o vreme după care le-am pus pe un singur nivel, aşa că acum unele replici apar defazate.

  17. Mai, e interesanta abordarea asta a ta, cum ca suntem perfecti. Poate doar… suntem. (nici defecti, nici perfecti).

    Am obiceiul sa urmaresc si comentariile :P E ok, imi pot da seama de cursul discutiilor, chiar daca poate ordinea in care apar acum e alta decat cea initiala. Se intelege ce si cum :)

  18. Poate dacă o să priveşti această perfecţiune de care vorbesc ca pe o acceptare totală a propriei fiinţe o să te apropii mai mult de abordarea mea sau de ce vrea ea să transmită… :)

  19. Ceea ce afirmi tu ici este una dintre cele mai importante teorii, ii apartine lui J.J. Rousseau daca nu ma insel, care spune ca omul se naste perfect si pur, societatea este cea care il perverteste. Ai adaptat-o insa si ai umplut-o de exemple cat se poate de actuale. Multumesc pentru recomandare, te-as fi votat! :)

  20. Sincer? Off… E așa de greu să spui mască, fără să-i vezi plasticul! Liviu nu e perfect deloc, s-a și luptat ca să-ți demonstreze asta! Da’ tu , nu! Altruist până-n pânzele măștii!

    Pentru cineva care mi-a desprins câțiva solzi de pe coada de sirenă, ești un simpatic, totuși. Da’ nu ți-am văzut deloc sabia. Nu la mine! Cu el!

    Ai ocrotit discuția cu Liviu într-un fel matern. Mult prea…de ce? Să nu-mi spui că aveai vreo 3-5 măști?

    În rest, ce să zic, fetele trag la băieți, băieții la fete…perfect!

    Sper să nu ne trezim certați dimineață! Fac și eu ce ar face cineva, lăsat liber în casa cuiva, cu gazda adormită: cotrobăi prin sertare…sper să nu dau de Didina, Năică, că-i dau un bass…ton! Nu mi-s ploieșteancă, dar tocmai, fiindcă nu-s, știu a (de)turna revuluții de să mă pomenești!

    Gata! Mă bag în pat…

  21. A trebuit să recitesc discuția, uneori nu rețin toate comentariile.

    Liviu e o persoană bine intenționată. De ex. el se ocupă cu MostWantedBlog, grupul în cadrul căruia se organizează Blog Power (la care articolul de față a participat). E un nucleu de oameni faini acolo, sau mă rog, era, deoarece mulți au plecat între timp.

    Că nu-i iese întotdeauna sau că de ce mulți au plecat e altă poveste, nu ține de rea voință ci de limitări. Participând eu sporadic la jocurile lor și studiind grupul, am ajuns să-l cunosc cât de cât. Limitările-s limitări, ce sens are să te bați cu un perete, ce poate ieși de acolo? Dar altfel e sufletist așa, chiar idealist.

  22. Pingback: Divinul feminin
  23. ATIT DE MULT VA PLAC MASTIILE ,,,E SIMPLU,,,,,,TREBUIE SA AI CARACTER PUTERNIC SA POTI SPUNE LUCRURILOR PE NUME,,,ASA CA DATI VA MASTILE JOS,,,SI CUM V ATI OBISNUIT CU ELE ,,OBIJNUITI VA SI FARA,,, E SIMPLU,,,,VORBESC IN CUNOSTINTA DE CAUZA,,,,

Leave a Reply to Liviu Radulescu Cancel reply