Cum comentaţi ?

Având în vedere că ieri s-a împlinit o lună de la data primului articol de pe Simplu, m-am gândit puţin la acest blog şi am decis să iau o decizie, pe care am şi luat-o, şi pe care v-o anunţ în cele ce urmează. Cum decizia vă priveşte în mod direct, fiţi geană pe mai departe.

Începând de azi blogul acesta o să aibă o taxă pe conţinut. Dar nu e vorba de a taxa conţinutul meu, cum poate vă închipuiţi. Metoda asta e deja veche. În calitate de administrator al acestui blog, instaurez în acest moment, în premieră pe ţară după ştiinţa mea, o taxă pe conţinutul vostru! Asta înseamnă, mai simplu enunţat, pe comentarii.

Da, aţi citit bine. Din acest moment va trebui să plătiţi ca să puteţi lăsa un comentariu aici. Motivul constă în faptul că fiecare comentariu ocupă un spaţiu în baza de date a blogului şi consumă bandă de internet ori de câte ori cineva accesează pagina care conţine acel comentariu. Da, ştiu. Cum adică taxă pe comentarii? Unde s-a mai pomenit? Cum se poate aşa ceva? Ei, uite că se poate. Începând aici. Cu mine.

Taxa este la ora actuală de 5 euro per comentariu şi trebuie plătită în avans. Comentariul nu trebuie să depăşească 100 de cuvinte. Pentru comentarii mai lungi de 100 de cuvinte contactaţi-mă pe mail pentru a negocia un preţ. Plata efectuată are valabilitate o lună, adică dacă aţi plătit azi pentru 3 comentarii şi nu le-aţi scris pe toate în următoarele 30 de zile, aţi pierdut acest drept.

Totuşi, pentru că sunt în toane bune, ofer o reducere semnificativă (şi anume de 100% - adică gratuitate) tuturor persoanelor care reuşesc să mă convingă că sunt pline de bun simţ şi decente în permanenţă. Ştiu, este o alegere nefavorabilă din punct de vedere financiar, dar o iau în urma simpatiei mele faţă de astfel de persoane.

Pentru detalii cu privire la modalităţile de plată mă puteţi contacta la adresa din pagina de contact.

Cam asta.

 

15 comentarii

  1. Și eu care am crezut că am reușit să te conving deja! :D Hai că ai reușit să mă distrezi în miez de noapte =)) Sunt curioasă de unde inspirația pentru această inițiativă!

    P.S.: să-mi spui dacă îți sunt datoare cu 5 euro :)

    1. Păi mă mai gândesc. Cum stai cu banii? Eventual te las să plăteşti în natură… :)

      …că ai reuşit să mă convingi de ce?

    2. Cartofi, morcovi, țelină rădăcină sau frunze? Imediat dau o fugă la piață și-ți pregătesc pachetul plin de natură!

      Ești cam obosit, e clar :) Citez:

      „Totuşi, pentru că sunt în toane bune, ofer o reducere semnificativă (şi anume de 100% – adică gratuitate) tuturor persoanelor care reuşesc să mă convingă că sunt pline de bun simţ şi decente în permanenţă”… mai trebuie să explic?

    3. Aaaa… păi de vreme ce nu ţi-am anulat comentariul… înseamnă că mno. Încă mai ai şanse… să mă convingi. Speranţa nu-i pierdută! :)

    4. Sunt la al 4-lea comentariu publicat (3 confirmate, pentru ăsta nu sunt sigură :D) la acest articol, nu am dat niciun ban și tu ceri plata în avans… eu consider că te-am convins deja ;)

    5. prin “reuşesc să mă covingă” specific că evaluarea gradelor de decenţă şi de bun simţ se face de către mine. subiectiv. adică nu că susţine respectivul că el a fost decent şi eu nu ştiu ce-i decenţa şi mi-am încălcat propria regulă…

  2. Aaah, am uitat… La mulți ani pentru prima lună! Încă puțin și bebelușul blog va începe să vadă în culori :D

    Acum sunt datoare 10 euro? :)

  3. :) hm
    indrazneata ideea si totodata funny abordarea ei :)

    cat despre convins…..hmm…cred ca apelez la rubrica “contact” sa fiu convinsa ca decizia ta favorabila mie, eveidnet,va fi irevocabila ;)

    p.s. m-a inspirat bancul cu elefantul. asa ca…am luat atitudine ! :)) self confidence ! :D

  4. Probabil ai fi râs şi mai bine dacă ai fi cunoscut contextul în care am scris acest articol. Dar acum e old history. Bun venit pe la mine.

Leave a Reply to redfire Cancel reply