Cine n-are elefant să-şi cumpere

Am citit la isuciu pe blog un fragment din „Dacă n-ai un bătrân, să-ţi cumperi”. Articol care m-a amuzat şi mi-a adus aminte de un banc. Pe care vi-l redau mai jos.

Se întâlnesc Iţic şi Ştrul. Iţic - supărat, Ştrul - vesel nevoie mare.

Ş: – Frate, am scăpat de toate problemele!
I: – Da’ ce-ai făcut, mă?
Ş: – Mi-am luat un elefant, frate!
I: – Hai bă, lasă vrăjeala, că nu-mi arde...
Ş: – Nici o vrăjeală, mă. Am scăpat de toate problemele. Ştii parcul meu de maşini? Vine elefantul în fiecare zi, le spală, dă cu coada, le lustruieşte. Nevastă-mea:  ştii cât e de obsedată cu grădină de flori. N-am treabă, le stropeşte ăsta de cinci ori pe zi... jet mic, jet mare. Copiii... ştii ce balamuc aveam cu ei. Am şi uitat că-i am acum. Îi ia elefantul cu trompa, îi pune în spate, îi plimbă prin cartier, joacă fotbal cu ei. Nu mai am nici un stres.
I: – Da’ cât ai dat, mă, pe el?
Ş: – 100.000 de euro, da’ face toţi banii...
I: – Auzi mă... Nu mi-l vinzi mie?
Ş: – Ce?!! Băi nene, elefantul e parte din familie acum, nu e de vânzare.
I: – Hai mă, că-ţi dau 150.000, dă-mi-l mie, doar ştii ce probleme am acasă!
Ş: – Nu se poate, mă. E sufletul nostru, cum să ne despărţim de el?
I: – Hai bă, că-ţi dau 200.000 acolo... dă-mi-l să scap de belele.
Ş: – Nu se poate, Iţic. Uite, îţi comand şi ţie unul dacă vrei... da’ ai de aşteptat un an.
I: – Băi Ştrul, îţi dau 300.000! Nu suntem noi prieteni din copilărie? Nu suntem parteneri de afaceri? Ajută-mă să-mi rezolv problemele că nu te-oi uita nici eu...
Ş: – Bine mă, hai, fie. Da’ să ştii că ţi-am dat de la inimă, era ca şi copilul nostru.

După 6 luni se întâlnesc ăştia iar. Ştrul tot vesel, Itic - terminat, cu părul alb, cu cearcăne.

I: – Băi Ştrul, ce mi-ai făcut mă? M-ai nenorocit cu elefantul ăsta!
Ş: – De ce, mă?
I: – Nu face nimic din ce-ai zis, frate. Parcul meu de maşini, da? S-a suit cu fundu’ pe ele, mi le-a turtit. Nevastă-mea... vezi să nu-mi ude grădina. Tot o balegă de nu se mai vede petală de floare. Şi am de cărat şi de rânit după el... Copiii - nu-i haleşte, da' îi bate cu trompa, îi aleargă prin casă. Sunt terminat, omule...
Ş: – Băi Itic, tu ai o problemă!
I: – Da, ştiu! Cu elefantul de la tine.
S: – Nu, cu atitudinea! Tu, cu atitudinea asta, n-o să vinzi niciodată elefantul ăla...

5 comentarii

Leave a Reply to redfire Cancel reply