Inspiraţie

Deci mei. Florentina scrie poezii. Carmen scrie poezii. Ratzone scrie poezii. Miţa scrie şi ea poezii. Până şi Diana Coman scrie prozevii. Eu nu pot scrie poezii? Păi de ce, de unde şi cum se produce acel declic, acea inspiraţie care-i face pe unii să scrie mirific iar pe alţii să-i citească cu admiraţie1?

Drept urmare, azi dimineaţă am scris şi eu un verset. Astfel încât, fără-ncetare, puteţi adăuga la lista calităţilor ce mă descriu, şi pe aceea de poet... :lol:

--------------------------------

Se aude-un foşnet
Frunzele tresar,
Iarba cască ochii,
Licurici apar.

Dar mişcarea asta
Nu e cu temei:
Natura vibrează
Dinlăuntrul ei.2

Iar bolta-nstelată
Iute se împarte:
Răsărit în faţă
Şi apus departe.

Vântul se porneşte
Ca de nicăieri
Şi-n văzduh dansează
Iele şi femei.

Multe, despuiate,
Fără de ruşine,
Unele perverse,
Altele virgine.

De aproape pare
Totu-o nebunie
De departe însă
Cine va să ştie?

Căci pe faţa-i albă
Şi pe chipu-i calm
Nimic nu trădează
Asprul uragan.

Doar pentr-o secundă
Dac-ai fost atent
Ochii-i s-au aprins
Parcă mai strident.

Înăuntru însă
Totul s-a schimbat
Că-n acea clipită
Timpu-a sucombat.

Continuarea este
Relativ banală
Când un pix aşterne
Rânduri pe o coală.

  1. căci vă daţi seama că asta-i motivaţia, că dacă nu i-ar admira, ar mai fi ăsta subiect de gândire pentru mine? []
  2. deci mei . . . []

18 comentarii

    1. haha, mie îmi place cum scrii tu, că altfel eu nu scriu poezii. dar îţi mulţumesc pentru comentariu. :)

      ps: dă-mi un add te rog pe adresa de la contact. aia din imagine, evident. ţi-am lăsat mesaj şi pe FB azi mai devreme.

  1. Surprinzător! Nu mă aşteptam deloc la asemenea poveste în versuri.
    Bine legată, fluidă, încântătoare chiar.
    O singură obiecţiune, doar: probabil din grabă, la ultima strofă ai o greşeală typo. Cred că ai vrut să scrii “banală” în loc de “balană”. Corectează, te rog!

    1. Mulţumesc de corecţie, sigur – e banală. :) Din neatenţie, nu din grabă. Şi mersi de aprecieri, deja am mai multe şi mă încântă, că eu nu “poezesc”… :)

      Bun venit şi pe blog.

  2. Admirabil! si nu-mi spune ca este prima poezie ca nu te cred!
    Imi place mult, te felicit pentru felul in care ai legat versurile, strofele, tot.

    1. Voi v-aţi înţeles! :)

      Am mai încercat una pe-a zecea, la insistenţele profei de română. Era ceva cu omenirea care e impură şi bate cineva la uşă ca s-o cureţe… Şi cum o citeam noi acasă la profa, care era superstiţioasă, la un fel de mini-cenaclu, bate la uşă cineva… Şi era poliţia, să vadă dacă profa are contract de închiriere, că locuia în chirie, fiind ea din alt oraş… :D

    1. …şi cu Lotus 10, care-i şi întrece.

      Eu cresc într-un an cât alţii în 365 de zile.

      :)

Leave a Reply to psi Cancel reply